Hai - Hui prin Munţii Buzăului (II)

Astăzi vom continua aventura de la Malul Roşu.Prima parte o găsiţi aici : Hai - Hui prin Munţii Buzăului (I).

Ajungem la şcoala din Malul Roşu, o clădire veche cu un aer trist, semn ca aleşii ţării au grijă de învăţământul românesc. Coborâm din maşină şi mergem spre intrarea în şcoală când observ că la aproximativ 50 de metri, deasupra şcolii, pe un versant era ancorată cu niste şufe o stâncă imensă. Tot uitându-mă la stâncă era să dau peste directorul şcolii care ne aştepta deja de o oră. Marian intră direct în subiect şi cere sa fim duşi în laborator in timp ce eu, Ursu şi Câinele priveam cu îngrijorare la bucata imensă de piatră. Mă întrebam cum pot veni copii la şcoala şi să înveţe iar profesorii să predea cu drăcia aia deasupra capului.

Directorul ne anunţă cu tristeţe în glas că nu există un laborator şi că cele 15 calculatoare vor fi instalate într-o sală de curs, unde se susţineau orele unei clase. Ne-a întrebat dacă dorim o cafea şi ne-a invitat în şcoală. "La dracu cu şcoala asta, nu vreau să mor aşa de tânăr" îmi zic eu, ezitând să intru. Îl intreb , aproape bâlbâindu-mă pe director:

"- Domnule Director ... ăăă ...  stânca aia ... sigur nu pică peste şcoală?"

"- Nu pică domn'le, este aşa de cel putin 5 ani."

Răspunsul nu mă mulţumea dar pentru a scăpa de acolo cât mai repede mi-am luat inima în dinţi şi mi-am urmat colegii de muncă spre clasa unde era improvizat laboratorul. După ce directorul i-a explicat doamnei profesoare de ce îi deranjăm ora, ne-am apucat de treabă.

Aveam să realizez cu stupoare că stânca aia o sa îmi dispară din minte foarte repede, fiind mai preocupat de cum să nu îmi rup gâtul în găurile din duşumea şi de cum să termin sarcinile cât mai repede ... să plec din frigul ala şi cât mai departe de şcoala aia.

Finalizând cu succes instalarea am ieşit cu băieţii la o ţigare. Marian fiind nefumător ne întreabă dacă nu vrem să ne ducem noi trei la un magazin să cumpărăm ceva de mâncare cât timp semnează el actele. Îngrijoraţi de stâncă acceptăm cu cea mai mare plăcere şi mergem în cancelarie să întrebăm unde este cel mai apropiat magazin.

"- Este la 2 minute pe şosea , dar vedeţi să nu vă întâlniţi cu ursul ."

"- Cu ursul? Ziua?" îngăimăm noi.

"- Da, se mai plimbă ziua prin sat."

"- Eee ... se plimbă cu maşina prin şcoli " încercăm eu şi Câinele o gluma prea subtilă pentru cei prezenţi.

"- Nu glumim" ne răspunde pe un ton serios unul dintre profesori.

Îmbărbătaţi de Marian ne facem curaj ... ieşim pe drum şi cu paşi hotărâţi ne îndreptăm în direcţia indicată de către profesori luând panta în piept. Dupa 5 minute de mers din părţi magazin, noi deja stăteam cu gândul că ursul ne pandeşte cu ocheanul de prin pădure şi îşi ascute tacâmurile. Ne uităm în urmă ... şcoala era micuţă în vale ... ne era foame. "Probabil şi ursului îi este foame " îmi zic eu în timp ce îmi aprind o ţigare. "Ce plm să mănânce ciolane afumate ursul ." mă gandesc eu trăgând cu sete din ţigare.

"- Bă ce facem? Mai mâncăm şi noi azi sau ne întoarcem în şcoală ?" întreabă Câinele sătul de atâta mers, el fiind cunoscut ca o legumă umană.

"- Hai coaie să mergem mai în faţă şi să vedem dacă dăm de magazin " ne încurajează Ursu nostru pe Câine şi pe mine.

"- Bine mă " zicem noi ,decişi să nu ne facem de râs că ne este frică.

Mai mergem noi cam 5 minute deja ne tăia o pişare de la frig pe toţi trei de înnebuneam. Ne băgăm mai spre pădure că de ... ne chema natura, uitând pe moment de fiara ce ne pândea. Terminăm şi iesim iar la şosea , hotărâţi să ajungem la magazinul ce se părea că este Mecca cerească din poezia lui Macedonski.

Mai trec 7 minute şi dăm de magazin. În faţa lui bineînţeles câţiva gospodari ce se omeneau cu o tărie, că na ... era frig afară. Încep cu remarci de genul se vede că nu ştim ce înseamnă viaţa la munte de venim îmbrăcaţi aşa de subţire.Culmea Câinele şi Ursu au rudele la munte ... pe mine mă nimeriseră am neamuri de la câmpie.

Îi ignorăm, ne luăm de mancare nişte parizer şi paine deoarece restul produselor aratau de parcă erau  în vitrină de pe vremea lui Mirceaa cel Bătrân şi ne întoarcem spre şcoală. Deja nu mai puteam de frig iar mie trecea prin cap povestea lui Hansel şi Gretel şi vedeam asemănările. Ursul ne lăsa să ne îngrăşăm şi după avea de gând să îl cheme pe lup la un grătar.Cu aceste gânduri în cap coboram spre şcoală mai sprinteni ca nişte antilope Impala.Ni se părea acum cel mai sigur loc de pe pământ, numai  să nu ajungem oameni la proţap.

Când am ajuns acolo Marian deja  se gândea ce să povestească la Ştirile PRO TV ...  ce cămaşă să poarte când o să îi ia interviu Emil Drâmboceanu ... că de urma să apara în premieră pe sticlă. Se şi vedea la Diaconescu seară de seară căutând locul unde ne-am pişat noi şi pe cel unde "Bestia Din Carpaţi" ne făcuse ferfeniţă. Elodia urma să fie trasă pe linie moartă iar el trebuia să îi ia locul lui Ogică.

Ziua aia nu a fost uşoară pentru nimeni. Şi acum îl bănuim pe Câine că aduce ghinion celor cu care merge să muncească, el fiind echivalentul masculului de la albine.